IMDb ii da un rating de 7.1/10. Eu ii dau un rating de 12/10. Fiind filmul meu preferat din toate timpurile, ma gandeam sa-l fac cunoscut pentru cei care habar nu au cu ce ce mananca.
Filmul dateaza din 1999 si le are in rolurile principale pe Winona Ryder si Angelina Jolie. A fost adaptat dupa romanul best-seller cu acelasi nume, care reprezinta de fapt jurnalul Susannei Kaysen din timpul spitalizarii sale la Claymore [ in carte ii spune McLean ] in anii '60. Filmul prezinta povestea unei adolescente care ajunge sa fie internata intr-o institutie psihiatrica in urma unei tentative nereusite de sinucidere. Odata cu evolutia actiunii, ni se prezinta si diagnosticul Susannei, si anume tulburare de personalitate borderilne, chestie cu care sunt mai mult decat foarte familiarizata. E naspa.
[ daca e cineva interesat de chestia asta, referinta: click ]
Asa.. Nu am sa dezvalui prea multe despre actiunea filmului, care e de fapt impropriu spus actiune, fiind mai degraba film psihologic. Ni se prezinta evolutia tinerei intr-un mediu dificil, in contextul Americii anilor '60, printre personaje diverse si fascinante. Dintre pacientele institutului Claymore se remarca Lisa [ Angelina Jolie ], o "clienta fidela" a spitalului. Lisa pare a fii o varianta distorsionata a stereotipului de "most popular girl in school", care desi evadeaza de cateva ori, e adusa mereu inapoi. Nu o suport pe Jolie in general, mi-e urat de falsitatea ei. Dar aici mi-a placut. Nu e machiata, aranjata, plasticata. Personajul ei se remarca prin caracter si prin emotii, nu prin botoxul din buze sau alte chestii pe care le remarca labagii care saliveaza la filmele/fotografiile/posterele don'soarei. Ni se prezinta ca fiind sociopata, dar de fapt chestia asta e deschisa interpretarilor.. Importanta e influenta pe care o are Lisa asupra Susannei, care ii devine "complice". De asemenea, e interesant de urmarit raportul ciudat de prietenii care se leaga intre persoanele cu diferite tulburari mintale si modul acestora de a se manifesta intr-un loc care a ajuns sa fie "acasa". O sociopata, o schizofrenica, o obsesiv-compulsiva si asa mai departe... e o combinatie destul de reusita pentru un film de genul asta.
Parerile in legatura cu finalul sunt impartite. Replica introspectiva de final suna cam asa:
"Was I ever crazy? Maybe. Or maybe life is... Crazy isn't being broken or swallowing a dark secret. It's you or me amplified. If you ever told a lie and enjoyed it. If you ever wished you could be a child forever. They were not perfect, but they were my friends and by the '70s most of them were out living lives. Some I've seen, some never again, but there isn't a day my heart doesn't find them."
Chiar si parerile mele sunt impartite in privinta finalului. Initial mi s-a parut stereotipic: se vindeca, pleaca, reflecteaza asupra a ceea ce s-a intamplat acolo... Dar de fapt.. cum altfel sa fie daca nu asa? E o experienta care te schimba. E o chestie profunda asupra careia nu ai cum sa nu reflectezi. Daca s-ar fi terminat altfel, probabil mi s-ar fi parut fals.
Imi plac chestiile cu final deschis. Pot sa presupun ce am eu chef. Ah, chestie subiectiva: ultima scena in care apare Lisa mi se pare epica. E singurul personaj caruia mi-ar fi placut sa-i aflu deznodamantul.
All in all, e un film bun, pentru cei relativ interesati de psihologie, psihiatrie si alte bazdacuri ale mintii umane. Il recomand din toata inima si astept pareri de la cei care il vor vedea in urma citirii acestui "review".
Pentru restul populatiei care se plictiseste fara un pac-pac sau o scena de sex, nu va pierdeti timpul degeaba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu