marți, 19 aprilie 2011

"Jertfa" - Eseu fotografic


E uimitor ce lucruri frumoase se pot realiza cu o idee, perseverenta, lumina buna si un aparat de fotografiat!
Ieri seara, la Casa de Cultura a Studentilor Timisoara, a avut loc vernisajul expozitiei de fotografie tip eseu a Andradei Damianovskaia. Purtand sugestiv titlul de "Jertfa", expozitia este una care va lasa privitorii pe ganduri, dorind sa patrunda mai adanc in tainele fotografiilor realizate cu atata maiestrie.
De fapt, aceasta este una din caracteristicile de baza ale fotografiei eseu. Imaginile expuse de Andrada, dincolo de frumusetea vizibila la prima privire, indeamna la meditatie. Am admirat initiativa ei de a nu dezvalui mesajul din spatele seriei, fiecare putand sa interpreteze fotografiile prin prisma propriei experiente si personalitati. Realizate alb-negru si prezentate intr-o ordine menita sa spuna o poveste, imaginile Andradei sunt incarcate de emotie, de o sensibilitate deosebita care este usor transmisa privitorului.
Membra a Iris Photo Club, Andrada Damianovskaia merita toata admiratia celor pasionati de frumos. O fata deosebita si o artista intr-adevar desavarsita, ea reuseste sa ne arate o alta versiune a fotografiei, diferita de ceea ce multi ar numi 'fotografie de duzina'. Seria "Jertfa" evoca sentimente puternice, ganduri uneori contradictorii si dorinta "de a o mai privi de doua ori dupa ce am privit-o de doua ori" [ vorbele intelepte care nu imi apartin ].


[ Pentru cei care au ratat vernisajul, fotografiile Andradei pot fi inca admirate la parterul Casei Studentilor Timisoara. ]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu