Aftermath: 2010

Avand in vedere ca 2010 e pe sfarsite, m-am gandit sa trec in revista cele mai importante evenimente de anul acesta. In principiu, a fost un an prost, cu cateva mici bucurii presarate din cand in cand.


In primul rand, am terminat liceul si sunt foarte fericita ca am scapat. Dupa luni intregi de stres, am trecut cu bine de bac si am incheiat un capitol din viata mea. Mi-am dat admiterea la facultatea de medicina, dar, din pacate, rezultatul nu a fost cel dorit.

Mi-am pierdut multi prieteni.. prieteni dragi.. persoane la care tineam din tot sufletul. Desi am cunoscut oameni noi si am legat noi prietenii, nu pot sa nu ma uit cu nostalgie in urma la momentele frumoase pe care le-am petrecut cu oamenii care au facut parte din viata mea multa vreme.

M-am indragostit si nu a fost deloc bine. Dar mi-a trecut.

In momentele in care prietenii ma paraseau, cand totul mergea prost si cand toate dorintele mele erau calcate in picioare din egoismul altor oameni, am vrut sa am ceva doar al meu, ceva ce nu imi va putea fi luat niciodata. Asa ca mi-am facut un nou tatuaj, un ankh egiptean cu aripi, care reprezinta incercarea mea de a trece singura peste toate dificultatile, dorinta de a avea puterea sa ma ridic de jos dupa fiecare lovitura, decizia de a trai si de a nu lasa viata sa zboare pe langa mine. Intr-o oarecare masura m-a ajutat.

Timp de doua saptamani, in august, am fost fericita. Am simtit ca zbor. Apoi, odata cu "Adio!", aripile mi s-au ingreunat de lacrimile care inca mai cad, din cand in cand. Mi-e dor de cat de bine era...

A fost primul an in multa vreme cand nu am reusit sa ajung la mare.

Prin intermediul Iris Photo Club mi s-au deschis multe oportunitati. Participarea la concursul de fotogenie mi-a adus, pe langa doua premii, ocazia de a-mi petrece zece zile la Crivaia, in tabara fotografica, alaturi de oameni fantastici. Cu ajutorul lor, am incercat sa patrund mai adanc in tainele fotografiei si sa invat cat mai multe despre aceasta arta, cu toate ca stiu ca nu voi putea niciodata sa iau un aparat in mana si sa fac o fotografie reusita. Cu acesti oameni m-am distrat intr-o perioada in care chiar aveam nevoie de aceasta distractie, iar tabara foto a fost o experienta de neuitat. Compania lor imi face foarte mare placere la fiecare intalnire sau vernisaj de fotografie. Intre toti acesti oameni, exista in special unul, care nu stiu daca stie cat de mult il apreciez si cat imi este de drag. Sper ca stie.

Anul acesta am avut ocazia sa particip la multe sedinte foto si, din pura intamplare, chiar la o prezentare de moda a creatoarei Elena Mazare. In continuare, modelingul si fotografia sunt singurele activitati care imi aduc zambetul pe buze si sclipirea in ochi de fiecare data. A fost un an bun pentru pasiunea mea.

Am avut neplacerea de a fi muscata de un caine si de a umbla saptamani intregi in spitale pentru injectii si tratamente. Acum, parca nu imi mai este asa frica de ace. De asemenea, am fost diagnosticata gresit cu o boala care m-a speriat enorm, veste care, pentru scurt timp, mi-a dat intreaga lume peste cap.

Am invatat sa imi accept vina si sa spun "Iarta-ma, am gresit", crezand sincer in fiecare cuvant si regretand fiecare decizie gresita, in momente in care, in mod normal, as fi simtit ca mi se face o mare nedreptate. Nu am fost iertata.

Din pacate, anul acesta am devenit si mai dependenta de calculator, odata cu activarea contului de Facebook. Comunicand cu persoane din toata tara prin intermediul acestei retele, am ajuns la concluzia ca mi-as dori foarte mult sa le cunosc pe prietenele din alte orase cu care tin legatura de multa vreme pe net.

Am ajuns sa ma inchid in mine, sa invat sa traiesc cu gandurile, sentimentele si regretele mele, nemaiavand suficienta incredere in oameni incat sa ii las sa se apropie si sa ma cunoasca.


Acesta a fost 2010, cu bune si rele. Oare va fi 2011 un an mai bun? Poate... Dar nu am invatat inca sa fiu optimista.